Participarea la cursuri

După o duminică petrecută în familie, luni dimineața grupul din Tharandt a fost primit la Liceul Teoretic German Friedrich Schiller din Oradea.
Domnul director Nicolae Ungur a salutat prezența lor și a prezentat programul activităților care se vor desfășura în această săptămână.
Prima zi din săptămână au petrecut-o împreună cu colegii lor din România, participând la orele din programul lor. Orele de curs la care au participat au fost variate…Matematică, Fizică, Limba Engleză, Limba Germană, Informatică.
După ore a urmat masa de prânz, binemeritată, care a fost luată la cantina Colegiului Tehnic Mihai Viteazul, aflat în apropierea Liceului German.
După masă gazda grupului a fost Forumul German din Oradea unde au fost primiti de doamna președintă care le-a descris pe scurt activitățile comunității germane din Oradea.